duminică, 28 aprilie 2013

1 Mai (ne)muncitoresc

     Asta este de departe cea mai surprinzătoare apariţie la care m-am aşteptat a unui actor într-un videoclip făcut pe muzica lui Bruno Mars, dar hey... se mai întâmplă. Videoclipul mi se pare nimerit mai ales că se apropie 1 Mai (ne)muncitoresc, dar şi pentru că astăzi m-am simţit şi eu la rândul meu intrat oarecum în pielea personajului. Revenind la actor, care pare ieşit din iad, numele lui este Leonard Nimoy şi apare în halat de baie, jucându-se cu nunchakurile, face în chiuvetă, fumează şi în general este pe cât de leneş posibil, inspirat fiind şi de melodie. Personajul m-a convins să încep prematur sărbătoarea de 1 Mai şi să ating azi noi culmi ale leneviei. :)

sâmbătă, 13 aprilie 2013

radioactive, plutoniu şi bomba atomică

     Melodia de mai jos îmi aminteşte de un accident despre care am citit, accidentul a avut loc la 1 August 1944 în Los Almos, New Mexico acolo unde se găsea laboratorul ce urma să fabrice prima bombă atomică pentru americani. Plutoniul era un metal argintiu descoperit cu doar 4 ani în urmă. Într-una din încăperile acestui laborator lucra Don Mastick un chimist în vârstă de doar douăzeci şi trei de ani, un chimist ce promitea multe pentru superiorii săi însă aflat totuşi la început de drum. Mastick împreună cu echipa sa făceau experimente cu plutoniu care la vremea aceea era un metal extrem de rar întâlnit, de aceea atunci când se întâmpla un accident, şi acestea se întâmplau destul de des, elementul chimic trebuia recuperat în totalitate. Neştiind că în flaconul sau Mastick deţinea o mică bombă, el rupe accidental gura eprubetei iar aceasta scoate un zgomot specific iar materialul din ea este proiectat pe perete o parte ajungând pe gura chimistului. Mastick declară ulterior că a simţit gustul acidului aşadar este sigur că în gura sa se găsea plutoniu.
     Aflând de accident superiorii lui Mastick decid ca acesta să-şi clătească gura cu soluţie de citrat de sodiu iar apoi cu bicarbonat astfel  încât plutoniul din gură chimistului să fie recuperat. După prima clătire a gurii s-a recuperat o jumătate de microgram de plutoniu. În 1945 un microgram de plutoniu era considerat doza maximă pe care o putea suporta organismul uman. Măsurile nu s-au oprit aici chimistul fiind obligat să-şi provoace vărsături pentru a elimina eventualul plutoniu ajuns în stomac. După accident radiaţiile emise de respiraţia lui Mastick  ajungeau până la doi metri de gură acestuia.
     La acea vreme se ştia că plutoniul era foarte dăunător la nivelul plămânilor, se pare totuşi că în sistemul digestiv a ajuns într-adevăr plutoniu, însă acesta nu a fost absorbit în tot organismul. Mastick a urinat câţiva atomi de plutoniu până la bătrâneţe, dar nu a suferit de nici o afecţiune gravă. Chimistul a murit în 1995 la 50 de ani după accident.

luni, 8 aprilie 2013

Insula cu elice, din plastic

     Iar o fac pe ecologistul, forţat de data aceasta de un articol dintr-o revistă pentru bărbaţi. Mai întâi să vă povestesc despre cea mai nouă problemă eco din zilele noastre, se pare că din oceanul Pacific nu a mai ieşit un peşte mic, dar a răsărit peste noapte o ditamai insula formată din ce aruncă cocalarii în apă când vin în deltă, şi nu numai în delta Dunării pentru că indivizii sunt "mondiali" gen, adică peturi, brichete, prezervative, pungi de seminţe etc. Da asta este o problemă, şi nu poţi fi indiferent la fotografiile cu păsări sălbatice moarte timpuriu în stomacul cărora s-au descoperit dopuri de peturi şi alte minuni.
     Plecând de aici la ce s-au gândit cei care într-adevăr au bani pe faţa pământului, şi când spun bani mă refer la o familie din care s-au tras cei mai bogaţi oameni ai planetei din ultimii două sute de ani, nu s-au gândit nicidecum la un aspirator uriaş care să cureţe apa montat pe un vapor, sau ceva de genul ăsta, nu au zis ei cică hai să facem noi un catamaran din peturi şi să călătorim cu el de la San Francisco la Sydney poate vom atrage atenţia copiilor de astăzi despre problemele eco, dacă nu îi v-a înghiţi muntele de plastic până când vor creşte mari.
     Articolul de la care am plecat îl găsiţi aici http://www.gq.ro/features/10234197-fiul-neascultator iar fotografii cu păsările care mor după ce au înghiţit plastic găsiţi aici http://www.articol.md/view_art/1445/socant--plasticul-din-stomacul-animalelor-.html

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Eminem altoit cu Jason Mraz

      Unul dintre cele mai minunate coveruri de pe internet îi aparţine lui Joel Ansett, el a realizat o variantă acustică originală după melodia lui Eminem "Lose Yourself". Se spune că ceea ce facem noi oamenii în viaţă ne duce mai aproape de Dumnezeu sau mai aproape de animale, videoclipul melodiei îl duce sigur pe interpret mai aproape de Dumnezeu, asta se observă şi din lungimea aleei aleasă ca locaţie pentru cântare ce pare că nu are sfârşit, aceasta putând semnifica infinitul.
      De ce stă el pe acea alee? ce semnifică asta? unde duce acea alee? este ea fără sfârşit? sunt întrebări la care nu vom afla răspunsul niciodată, aşa că haideţi să ascultăm melodia.