joi, 5 septembrie 2013

How to not give a fuck sau cum să fii miserupist


     Cum să fii miserupist? Azi am descoperit secretul, toată lumea spune "am avut experienţe pe care nu mai vreau să le repet vreodată" am auzit propoziţia asta de multe ori şi sunt sigur că şi voi o mai spuneţi din când în când, dacă nu a-ţi rostit-o până acum numai ce a-ţi făcut-o involuntar, ha! :)

     Deci vreau să mă eliberez de stresul fără rost din viaţa mea. Am încercat multe lucruri, am citit multe texte filosofice şi religioase. M-am forţat să fac unele lucruri de care îmi este teamă. Am început să meditez. Fac mişcare, mănânc sănătos, ridic greutăţi. Am studiat limbajul corpului pentru a fi mai sociabil.

     WOW  sunt un om diferit decât eram acum  două luni. Mai puternic, mai încrezător, mai amuzant, mai relaxat, mai puţin stresat. Şi toate astea au meritat încercate pentru a putea să mă schimb. Dar mai este o chestie.

     Am descoperit cea mai eficientă metodă să nu dai doi bani. Da şi ştiţi ceva, este simplă şi uşor de aplicat.

     Oricine poate alege la un moment dat să fie miserupist. Dar partea cea mai dificilă şi mai interesantă este să observi exact pe ce nu trebuie să dai doi bani.

     Anxietatea şi îngrijorările sunt o formă de frică. Frică are şi o parte utilă şi acea parte nu trebuie neglijată, de exemplu când te afli în faţa unui animal sălbatic înfometat frica este ceva util ce te va face să te ascunzi sau să o iei la sănătoasa. Dar de multe ori frică are şi motivaţii stupide, şi trebuie să fii sigur că motivaţiile sunt stupide înainte de a fi miserupist.

     Cel mai bine este să te gândeşti o clipă la ce te face să te simţi aşa atunci când intervine frică.

     De exemplu zilele trecute am mers singur la cinema şi în drum m-am oprit să mănânc un covrig cu iaurt la simigerie. Din întâmplare mi se rupe dacă merg singur la film sau la restaurant, fac asta când simt nevoia şi chiar îmi place. Mai important mi se pare faptul că aveam cu mine o carte cu titlul "Cartea secretelor". Mă simţeam foarte ataşat de carte şi îmi doream ca nimeni să nu mai ştie titlul cărţii pe care o citesc, de aceea mergeam pe stradă cu titlul cărţii îndreptat spre mine, iar mai apoi am aşezat cartea cu titlul în jos pe masă. Apoi am realizat cât de stupid mă comport şi asta m-a făcut să mă amuz de comportamentul meu patetic.

     Adevărul este că nu titlul cărţii m-a făcut să par aşa, am fost cuprins de anxietate cu gândul că cineva îşi  va spune "tipul ăsta citeşte o carte cu un nume stupid, deci el este cam stupid, uite că până  şi pantofii lui sunt stupizi".

     Atunci am observat absurditatea momentului, şi am resimţit frică care era în mine, iar mai apoi detaşându-mă astfel de situaţie, am reuşit să nu dau doi bani de părerea celor din jur şi am început să nu mai ascund titlurile cărţilor pe care le citesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu