duminică, 22 septembrie 2013

Întâlnindu-l pe Dumnezeu


Povestirea anonimă ce urmează am găsit-o întâmplător într-un almanah vechi cu paginile îngălbenite, mi-a plăcut şi am zis să o transpun şi aici, pe blog.


Te întorceai acasă când ai murit.

A fost un accident de maşină. Nimic ieşit din comun, dar totuşi fatal. Ai lăsat în spate o soţie şi doi copii. A fost o moarte bruscă fără durere. Cei de la ambulanţă au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a te salva, dar fără succes. Corpul tău a fost complet spulberat, nu ţi-ai fi dorit oricum să fii resuscitat, crede-mă.

Şi atunci m-ai întâlnit.

"Ce... Ce s-a întâmplat?" Ai întrebat tu. "Unde sunt?"

"Ai murit." Am spus eu fără ocolişuri.

"A fost un camion...Un camion care a derapat..."

"Da, aşa e." Am spus eu.

"Am...Am Murit?"

"Da. Dar să nu-ţi pară rău toată lumea moare." Am spus eu.

Ai privit în jur şi nu ai văzut nimic. Doar tu şi cu mine. "Ce este locul acesta?" M-ai întrebat. "Este lumea de apoi?"

"Mai mult sau mai puţin."Am răspuns eu."

"Tu eşti Dumnezeu?" M-ai întrebat.

"Da."  Am răspuns. "Eu sunt  Dumnezeu."

"Copii mei...Soţia mea." Ai spus tu.

"Ce e cu ei?"

"Vor fi în regulă?"

"Asta îmi place să aud." Am spus eu. "Numai ce ai murit şi eşti îngrijorat de familia ta, asta e un lucru bun."

Te-ai uitat fascinat la mine. Pentru tine nu arătam ca Dumnezeu. Mă asemănam cu un om obişnuit. Mai mult semănam cu un profesor de gramatică decât cu o figură atotputernică.

"Nu-ţi face griji." Am spus. "Vor fi bine cu toţii. Copii îşi vor aminti de tine ca fiind perfect din toate punctele de vedere. Nu au crescut prea mari pentru a te dispreţui, soţia va plânge la exterior, dar pe interior se va simţi uşurată. Să fiu sincer căsnicia voastră se năruia oricum. Ei
îi va părea rău că se simte uşurată, dacă asta îţi va aduce consolare."

"Oh!" Ai spus tu. "Iar acum ce se va întâmpla, voi ajunge în rai sau în iad, sau ceva de genul asta?"

"Nici una." Am spus eu. "Te vei reîncarna."

"Ah." Ai spus. "Deci Hinduismul avea dreptate."

"Toate religiile au dreptate în felul lor." Am spus. "Mergi cu mine."

M-ai urmat în timp ce ne plimbăm în neant. "Unde mergi?"

"Nicăieri în mod special." Am spus eu. "Numai că e bine să ne plimbăm în timp ce vorbim."

"Şi care-i treaba?" M-ai întrebat. "Când mă voi renaşte voi fi ca nou, nu? Un copil. Şi toate experienţele mele şi tot ce am făcut în viaţă nu vor conta, nu?"

"Nu chiar." Am răspuns. "Porţi în tine toate cunoştinţele şi experienţele acumulate în vieţile tale trecute. Doar că tu nu îţi aminteşti de ele în momentul ăsta."

M-am oprit din mers şi te-am luat pe după umeri. "Sufletul tău este mult mai magnific, frumos şi mai mare decât ţi-ai putut imagina vreodată. O minte umană poate cuprinde doar o mică fracţiune din ceea ce eşti tu cu adevărat. Viaţa este ca atunci când îţi bagi un deget într-un pahar cu apă să vezi dacă este caldă sau rece. Pui o mică parte din tine în acel pahar iar când o scoţi câştigi  toată experienţa de care aveai nevoie."

" Ai fost om în ultimii 34 de ani, iar mintea ta nu s-a lărgit încă pentru a putea cuprinde imensitatea conştiinţei tale. Dacă ne mai plimbam vei începe să-ţi aminteşti totul. Dar nu are rost să facem asta după fiecare viaţă."

"De câte ori m-am reîncarnat atunci?"

"Oh, de multe ori. De multe multe ori şi în diferite vieţi." Am spus. "De data aceasta vei fi fiica unui ţăran chinez de prin anul 540 e.n."

"S-Stai, Cum?" Ai rostit încurcat. " Mă trimiţi înapoi în timp?"

"Păi, practic da. Dar timpul, aşa cum îl ştii, există numai în universul tău. Lucrurile sunt diferite acolo de unde vin eu."

"De unde vii tu?" Ai întrebat pus pe gânduri.

"Oh sigur!" Am explicat eu."Vin de undeva. Din altă parte. Şi acolo mai sunt şi alţii ca mine. Ştiu că vrei să ştii cum este acolo, dar sincer, nu ai înţelege."

"Ohh!" Ai rostit puţin dezamăgit."Dar aşteaptă dacă sunt reîncarnat în diferite locuri în timp, pot interacţiona cu mine însumi la un moment dat?"

"Sigur, se întâmplă tot timpul. Şi cu ambele vieţi conştiente doar de timpul lor, nici nu vei şti că s-a întâmplat."

"Deci care este rostul a toate acestea?"

"Serios?" Am întrebat eu." Serios? Chiar mă întrebi care este sensul vieţii? Nu sună asta un pic stereotipic?"

"Păi e o întrebare rezonabilă."  Ai insistat tu.

Am privit în ochii tăi. "Sensul vieţii, motivul pentru care am creat întreg universul este pentru ca tu să te maturizezi."

"Eu, adică omenirea? Vrei ca noi să ne maturizăm?"

"Nu, doar tu. Am făcut întreg universul pentru tine. Cu fiecare viaţă tu creşti te maturizezi, şi devii o inteligenţă mai mare şi mai minunată."

"Doar eu? Cum rămâne cu toţi ceilalţi?"

"Nu mai exista nimeni altcineva." Am răspuns. "În univers nu eşti decât tu şi cu mine."

Ai privit uimit la mine..."Dar toţi oamenii de pe Pământ?"

"Tu eşti toţi. Diferite incarnări ale tale."

"Aşteaptă. Eu sunt toată lumea?"

"Acum te-ai prins." Am spus eu felicitându-te cu o lovitură uşoară pe spate.

"Sunt toţi oamenii care au trăit până acum?"

"Şi cei care vor trăi, da."

"Eu sunt Ceauşescu?"

"Şi cei care l-au împuşcat, da."

"Eu sunt Hitler?" Ai întrebat îngrozit.

"Şi toate victimele din lagăre."

"Eu sunt Iisus?"

"Şi toţii cei care l-au urmat."

Ai rămas tăcut.

"De fiecare dată când ai persecutat pe cineva," Am spus eu, "Te-ai persecutat pe tine. Fiecare act de binefacere pe care l-ai făcut, ţi l-ai făcut ţie. Fiecare sentiment de tristeţe sau de fericire trăit sau ce va fi trăit de acum încolo, va fi resimţit şi de către tine."

"De ce?" Ai întrebat. "De ce se întâmplă toate aşa?"

"Pentru că într-o zi vei ajunge unul ca mine. Pentru că asta eşti tu. Eşti la fel ca mine. Eşti copilul meu."

"Uou!" Ai rostit neîncrezător." Vrei să spui că sunt un zeu?"

"Nu. Nu încă, eşti un fetus, încă creşti. Odată ce vei trăi toate vieţile umane din toate timpurile, vei fi crescut destul pentru a te naşte."

"Deci tot universul." Ai spus tu. "Este doar..."

"Un ou al destinelor." Am răspuns eu. "Acum a sosit timpul  să te duci în următoarea ta viaţă."

Şi te-am trimis pe calea ta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu